Servicii Funerare

ELIT FUNERARE

În cele ce urmează, vom detalia procedura de lucru pe care o avem, ocazie cu care se vor regăsi , produsele și serviciile pe care compania noastră le poate oferi:


a.
 Dacă decesul de întâmplă la domiciliu sau unitate de îngrijire (AZIL, CENTRU SOCIAL):
În urma apelului familiei, a reprezentantului legal, a legatarului testamentar ori a autorității tutelare, echipa operativă se deplasează în teren pentru CONSTATAREA DE DECES, după aceea, agentul de vânzări care însoțește echipa, prezintă serviciile și produsele firmei pentru ca familia să poată alege ceea ce dorește în funcție de tradiție, buget și raportarea personală la eveniment.
După finalizarea CONSTATĂRII, echipa efectuează MANEVRELE DE COBORÂRE A TRUPULUI la autospeciala funerară și se deplasează cu acesta la sala de pregătire a corpurilor pentru toaletarea și conservarea lui. La 24 de h de la survenirea decesului, medicul specialist, contractat de către firmă, eliberează certificatul medical constatator al decesului pe baza căruia se obțin actele necesare înhumării de la Oficiul Stării Civile a localității pe raza căruia s-a produs decesul (CERTIFICAT DECES si ADEVERINTA ÎNHUMARE). În acest răstimp corpul este doar toaletat și expus în camera frigorifică, iar după obținerea documentelor se face expunerea la capela bisericii, fie în incinta cimitirului unde urmează să se facă înhumarea.
Tot echipa se va ocupa de TRANSPORT, ACTE STARE CIVILA, ACTE CASA JUDETEANA DE PENSI, ARANJAMENTELE florale ori simplele și cunoscutele COROANE, din flori naturale ori din plastic!
La fiecare înmormântare din partea noastra – gratuit, este prezent un teolog (MAESTRU DE CEREMONIE) care se ocupă de întreaga organizare a evenimentului.

De asemenea, tot gratuit, firma oferă un pachet de necesitate duhovnicească atât de necesar momentului, care conține: o icoana cu Invierea Domnului sfințită, patru lumânări pentru slujba stâlpilor, o carte cu rânduiala înmormântării și a parastaselor, dar și cu Acatistul pentru cei adormiți, 30 bucăți doliu de piept, tămâie, cățui, chibrit, numit kit creștin, care va fi așezat și prezentat de echipa care se ocupă de depunerea la capelă a trupului celui/ei răposat/e.
Clientul are opțiunea alegerii din catalog sau deplasându-se la showroom ul de prezentare al produselor, SICRIUL complet echipat dar și CRUCEA DE LEMN ce urmează a fi scrisă cu datele persoanei răposate.
În privinta produselor necesare parastasului (COLIVĂ, COLACI, VIN, PAOS, PACHETE DE POMANĂ (cu sau fără vas), PROSOAPE, BATISTE, LUMÂNĂRI) toate sunt disponibile și se configurează pentru fiecare familie în parte, în fucție de nevoi.
Corul bisericesc, catafalcul cu lumini, mașinile de paradă și toate aceste accesorii, sunt disponibile pentru clienții noștri și se pot adapta la fiecare caz în parte.
Cât privește CONSERVAREA TRUPULUI, personalul calificat al firmei, realizează acest procedeu prin tehnici noi, care redau trupului culoarea, elasticitatea și structura de dinainte de survenirea decesului, putând astfel prezenta spre priveghere chipurile unor oameni carora li s-a șters urma și trauma boliim, dar și a suferinței.
b. Dacă decesul se întâmplă într-o unitate sanitară:
După 24 de h de la anunțarea decesului de către asistentul șef al secție pe care a fost raposatul/a înternat/ă, se poate elibera actul de constatare dar și trupul neînsuflețit. În acest caz, spitalul prin serviciul de Anatomie Patologică/Morga realizează gratuit conform legii, pregătirea trupului, îmbăierea și îmbrăcarea lui. Noi preluăm totul incepând cu serviciul de MANIPULARE și continuând cu toate serviciile si produsele descrise mai sus.

CONSTATARE DECES

În urma solicitarii dvs, la domiciliul răposatului sau la laboratorul specializat al companiei noastre se va deplasa un medic generalist însoțit de un asistent principal autopsier, care vor face constatarea decesului respectiv îmbălsămarea trupului.

TOALETARE-MANIPULARE

Efectuarea procedurii de toaletare și cosmetizare se va face la adresa de domiciliu a persoanei răposate sau la laboratorul specializat al companiei noastre în funcție de dorința familiei, conform unor procedee speciale.

PRODUSE

Vă punem la dispoziție toată gama de produse specifice tradiției acestui eveniment din viață. Sicrie, cruci, lenjerii pentru sicriu, prosoape, batiste, lumânări, dolii de piept, colaci, veselă etc.

TRANSPORT FUNERAR

Transportul trupului răposatului se efectuează cu mașini din parcul propriu, transformate special în vederea transportului funerar, având instalații de răcire și menținere a unei temperaturi optime, oferind astfel condițiile optime unui transport special.

CONSULTANȚĂ

Asigurăm suportul și consultanța pentru obținerea de locuri de veci în cimitirele de stat precum și în cele parohiale din apropierea locului de rezidență.

OBȚINERE ACTE

Înlesnim obținerea documentelor de stare civilă precum și cele care țin de relația cu casele de pensii necesare atât înhumării cât și decontării cheltuielilor.